Comunicat

Vineri, 08 Noiembrie 2019,  |   Liniile de tramvai 14 și 55, modificate; lucrări la intersecția străzilor Traian și Plantelor

Ca urmare a desfășurării lucrărilor de remediere a unei avarii la rețeaua publică de apă pe strada Traian, la intersecția cu strada Plantelor, sâmbătă, 09.11.2019, circulația tramvaielor de pe liniile 14 și 55 va fi restricționată în zonă.

Astfel, linia de tramvai 14 va funcționa pe traseul de bază, între terminalul „Piața Sfânta Vineri” și intersecția Str. Călărași/ Str. Traian, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Calea Călărași, Bd. Basarabia, apoi din nou pe traseul de bază.

Linia de tramvai 55 va funcționa pe un traseu scurtat, între terminalul „Granitul” și „Piața Iancului”.

Pentru preluarea călătorilor se înființează linia navetă 614, care va funcționa între terminalul „Piața Sf. Vineri” și stația „Foișorul de Foc”, cu următorul traseu: Str. Sf. Vineri, Bd. Mircea Vodă, Calea Călărași, Str. Traian, cu întoarcere pe Str. Iancu Cavaler de Flondor, Bd. Pache Protopopescu, Str. Traian, Calea Călărași, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sf. Vineri.